luni, 13 decembrie 2010

Înşelare de "respectat"!

   Cum să încep, hmm, pentru prima postare eul din mine îmi zice să fac o circularitate.
   De ce frate?!?! Cum poți fi așa de ... îngustă la minte?! E puțin spus.
   Iată ce s-a întâmplat: O prietenă ... nu voi da nume, sau voi folosi nume fictive, da, mai bine, Alexandra, a avut ca primă experiență sexuală, pe un tip Nicu. Au fost împreună, toate ”bune și frumoase”, însă pentru el era doar... o jucărie sexuală, cu toate că ea credea altceva. După ce s-au despărțit de n ori, într-un final și-a găsit pe altcineva, o aprecia pentru ceea ce era Alin. După ce s-a culcat cu el, s-a plâns prietenei ei cele mai bune, că, citez: ”o are prea mare, nu prea intră, nu-mi place”, ca în timp ce avea o relație cu Alin, să ... pff, numai gândul mă oftică, i-a făcut blow-job lui Nicu, în timp ce acesta conducea, pe lângă alte nopți de sex.
   ”Frate, cât poți fi de proastă?! Nu te puteai gândi că, e nevoie de timp, până te obișnuiești cu pxxa prietenului? Fizic vorbind...”
   Sincer, mi-a părut rău de acel băiat, ”Alin”, Alexandra asta... era prietena cea mai bună a unei foste iubite. Îmi venea să-i zic tot...dar...
   Dar cum naiba să faci așa ceva?! Respectul față de ea însăși?! Nu mă refer la faptul că îi făcea sex oral tipului în timp ce conducea, mulți șoferi probabil au fantezia asta, (la naiba poate chiar și eu), dar era cu altcineva. Aici lipsește respectul față de sine.
   De ce frate?!?! De ce ai făcut asta?!?!

10 comentarii:

  1. Respect? Stii sa faci diferenta numai intre femei si barbati atat. Nu te gandesti ca sunt fiinte instinctuale. Intr-o societate cu valori morale scazute , vorbesti despre respect cand in viata de zi cu zi nu-l practici mereu. Te gandesti la notiunea asta doar cand este intr-o relatie. Unde era respectul lui Nicu cand o trata ca pe o jucarie sexuala(ah, amanuntul asta e trecut cu vederea). Sexul e la ordinea zilei, oamenii se folosesc mereu unii de altii. E o chestie de mutualitate, ca si in cazul crocodilului cu pasarea crocodil. Fiecare ia ce are nevoie de la altul. Self esteemul nu se practica aici. Acum ar veni o replica gen:plm, era cu altul , cum a putut sa-l insele. Sa fie libera sa si-o puna cu cine vrea. Daca tu esti sfant si nu ai inselat niciodata pentru diversitate, atunci tin sa te trezesc la realitate nu toti sunt asa( fara sa faci abstractie de sex). Condamni asa, ca sa bagi muierile in cacat dar cazurile baietilor, care sunt mai dese sunt trecute cu vederea. In momentul in care faci ceva de genul asta, nu te lega de un exemplu particular. analizeaza la rece:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Există egalitate de șanse între femei și bărbați. Nu cred că trebuie să te bazezi pe instinct când iți înșeli partenerul/a, ci pe bun simț. Desigur și Nicu are lipsa lui de respect față de sine.
    Și chiar nu, nu e precum mutualitatea dintre crocodil și pasărea crocodil (valea Nilului n-e Africii si pana in nordul Angolei), dacă ești cu cineva, și în timpul ăsta vrei să fii cu altcineva în pat sau împreună, te desparți de partener/ă. E o chestie logică, ce ar trebui să facă o persoană în cazurile acestea.
    Condamn atât femeile și bărbații care greșesc stupid, mă repet, stupid!!

    RăspundețiȘtergere
  3. ”Blogul este despre despărțiri (break-ups), triste, ironice în special, amuzante, copilărești, despre infidelități, despre ipocrizie, minciună, dezamăgiri, etc. Toate postările se vor termina cu MAREEEAA întrebare retorică: ”De Ce Frate?!?!” ”

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu te bazezi pe instinct atunci cand inseli. Instinctul e altceva. bunul simt si-a pierdut din moralitate. Daca exista sansa asta, de ce exemplele se refera la muieri? Esti cu cineva da, nu AR trebui sa inseli, dar uita-te putin in jur, pentru ca daca tu ai o moralitate pe care altii nu o au, nu le-o cere celorlalti, tu vezi-ti de experientele tale si vorbeste din ce stii si nu-ti da cu parerea. condamni doar daca esti in cunostiinta de cauza. Este atat de sensibila trairea umana incat nu ai cum sa cataloghezi. Mi-ai dat exact replica prevazuta. Pacat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand vrei sa scrii vreo ceva, si ti-o spun ca sfat, scrie din ce stii, si din experienta ta, pentru ca niciodata nu o sa ii intelegi pe ceilalti, si motivele lor. ai ales un subiect mult prea sensibil care te duce exact pe linia criticii proaste la adrea omului. Nu scrie de dragul de a avea topicuri interesante.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eheee de ar fi toate lucrurile in viata asa simple. Suna usor si evident ca ar fi si logic sa te desparti de actualul partener atunci cand vrei sa fii cu altcineva,dar nu se intampla chiar asa pentru ca evident ai fi pus in fata unor alegeri si a unor decizii si poate ca nici nu vrei sa te desparti de partenerul tau, poate e doar curiozitate sau atractie fata de cealalta persoana, si atunci te intrebi daca merita sa renunti la ceea ce ai acum langa tine si toooot asa. Cat despre respect, e clar ca atunci cand inseli nu te respecti nici pe tine, nici relatia in care te afli si nici pe partenerul tau si totusi o faci constient fiind de tot ceea ce implica "a insela". Si intr-adevar inseala si barbatii si femeile, din diverse motive, dar intr-un final si a insela sau nu pe cineva este tot o alegere. Si in principiu daca iti iubesti cu adevarat partenerul nu inseli. Asa ca Alexandra probabil ca era inca indragostita de Nicu, care Nicu a profitat de chestia asta si uite asa s-a ajuns la ea respectandu-i lui fanteziile sexuale si el respectand regulile de circulatie :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Dragă Red, te-ai așteptat la replica aceea, pentru că e cea logică și normală. Poate sunt eu mai de modă veche, dar eu observ că tu te-ai învățat cu: ”asta e, toată lumea înșeală pe toată lumea, toată lumea și-a pierdut bunul simț, e.t.c.”.Păi nu este chiar așa.
    Hai să ne rezumăm la despre ce am scris, nu de ce.
    Eu înțeleg că tu ești de părere: ”asta am simțit în momentul de față, să îl înșel, să fiu cu altu, care-i problema dacă am simțit asta”. :) Problema este că sunt alții implicați.
    Sunt exemple și despre bărbați, doar că fiecare vede ce dorește.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu nu ma refer la mine si la ce fac eu. Maybe i'm old fashioned too. Dar vad ca ai facut un pas inainte. Vrei sa intelegi ce se intampla in mintea omului. Pe mine ma deranjeaza un singur lucru:vorbeste din experienta ta cand vrei sa sustii un argument nu te baga in oala vecinului asa cum tu nu ai dori desigur sa fii criticat pentru ce faci, e parerea ta, o respect dar nu arunca in ceilalti si ii anula, tu crezi ca nu e corect perfect. Dar nu le zice celorlalti ca nu au respect de sine, si ca nu e logic sau este. Multe lucruri nu sunt logice, dar asta nu le impiedica sa existe. Presupun ca te-ai lovit pana acum de pareri gresite formate la adresa ta si raspandite in stanga si in dreapta. Fiecare om are dreptul la opinie, da. Dar nu ii cataloga pe ceilalti din prisma ta. Asta ma deranjeaza si cu asta ma confrunt, observ, de mult timp incoace. Poti sa iti expui parerea dar nu cataloga sau arunca o eticheta aiurea. Pentru tine observ, cei care inseala n-au respect de sine, bun simt s.a.m.d Ii cunosti? stii cu ce se mananca lucrul asta? Nu stiu. Dar nu iti forma pareri despre oameni asa gratuit. Astea sunt prejudecati.

    RăspundețiȘtergere
  9. Personal, draga Red, cred ca ar trebui sa mai lasi rimele din underground-ul romanesc (si mie imi plac, dar tu n-ai ritm). Iar la rece gandind, se vede de la o posta musca care o ai pe caciula.

    RăspundețiȘtergere
  10. :)) Underground-ul vad ca-ti lipseste ca si definitie cu desavarsire. Nu vorbi in necunostiinta de cauza in pula mea, m-ai sters tu la cur sa vezi cum sunt? Nu pot spune ca sunt de acord sau nu, am mai zis ca ma deranjeaza la tipul asta de "scriitura". nu stii sa citesti problema ta, incuiati care imediat arunca etichete, ca ce pula mea, is gratis. Numai sa criticati stiti si sa dati din gura degeaba in loc sa va vedeti de borsul vostru, pe bune.

    RăspundețiȘtergere